Printul William, al doilea in linie mostenitoare pentru tronul Angliei; fiul cel mare al Printului Charles si al regretatei Diana, Printesa de Wales, se va casatori cu Kate Middleton, fiica lui Michael si Carole Middleton. Marele eveniment va avea loc maine, 29 aprilie 2011. Ceremonia va avea loc la biserica Westminster Abbey iar petrecerea va continua la Palatul Buckingham.
Cei doi s-au cunoscut acum aproape 10 ani, pe cand erau studenti la Universitatea St. Andrews din Scotia.
Printul William a cerut-o pe Kate de sotie in octombrie 2010, in Kenya, cu inelul de logodna al mamei sale: o superba bjuterie cu diamant si safir.
Fratele lui William, Printul Harry (al treilea in linie mostenitoare la tron) va fi cavaler de onoare, in tmp ce sora lui Kate, Philippa (cunoscuta si ca Pippa) va fi domnisoara de onoare. In plus, vor mai fi inca patru tinere domnisoare si alti doi cavaleri.
Lista de invitati cuprinde nu mai putin de 1900 de persoane, printre care prieteni ai cuplului, familie dar si membri ai familiilor regale straine, sefi de stat sau membri de armata. Printre celebritatile care au fost deja confirmate se numara cuplul Victoria si David Beckham, cantaretul Elton John sau actorul din "Mr Bean", Rowan Atkinson.
Chiar si cu cateva ore inainte de ceremonie, cel ai mare mister invaluie rochia miresei. Desi s-au facut extrem de multe speculatii, deocamdata nu se stie exact cine va crea tinuta care va ramane in istorie si cum va arata ea. Cel mai probabil, rochia va fi realizata de catre un designer britanic din materiale exclusiv englezesti. Numele vehclate sunt Sarah Burton, designerul casei Alexander McQueen si Bruce Oldfield, un designer couture specializat pe creatii de gala traditionale si unul dintre preferatii Printesei Diana.
Nici despre tortul de nunta nu se stie exact cum va arata. Singurele certitudini sunt ca acesta va fi realizat dupa dorinta miresei, de un specialist in domeniu, va fi decorat cu frisca si inghetata alba si va avea "o puternica tematica florala, tipic britanica".
In ceea ce priveste cadourile de nunta, cuplul regal a cerut tuturor celor care doreau sa le daruiasca ceva sa doneze banii respectivi in scopuri caritabile. In acest scop, au pus la dispozitie un site (www.royalweddingcharityfund.org ) cu toate informatiile despre fundatia regala infiintata de Printul William si fratele sau, printul Harry.
Dupa nunta, Printul William si sotia sa Kate, viitoarea Catherine, vor pleca in luna de miere, in Lizard Island, o insula ce face parte din Marea Bariera de Corali din Australia.
In luna iunie, cuplul regal va pleca in prima calatorie oficiala, in Canada, unde vor vizita Alberta, Northwest Territories, Insula Prince Edward, Quebec si National Capital Region.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu